Ulei CBD artrită reumatoidă

Ulei CBD în gestionarea durerilor de artrită reumatoidă

Artrita reumatoidă, cunoscută si sub numele de „reumatism”, face referire la durerea resimțită la nivelul articulațiilor, simptomele dezvoltându-se pe o perioadă de câteva săptămâni, și ajungând până la câteva luni. Considerată o tulburare autoimună, reumatismul poate afecta și alte părți ale corpului, precum ochii, plămânii, inima, vasele de sânge, și chiar pielea. Datorită medicinei avansate, există astăzi câteva modalități de a stopa durerile apărute în urma acesteia.

Cuprins

Ce este uleiul CBD?

Uleiul de canabis este un produs medicinal, obținut din planta însăși, prin extracția florii de cânepă. Substanțele principale ale uleiului sunt canabidiolii, acesta fiind dat spre uz terapeutic întrucât nu conține THC, compus celebru pentru proprietățile sale halucinogene. Așadar, canabidiolul este un compus cu acțiune analgezică și antiinflamatoare, proprietățile sale curative fiind confirmate datorită legăturii pe care o formează cu anumiți receptori ai organismului.

Ulei CBD artrită reumatoidă

Ulei CBD – sigur pentru folosire?

În urma cercetărilor, s-a demonstrat că uleiul este folosit și în tratarea durerilor de artrită, reducându-le semnificativ, îmbunătățind calitatea somnului și diminuând anxietatea. Efectele sale au un impact pronunțat în condițiile inflamatorii, prin activarea canalului potențial al receptorului tranzitoriu și prin deschiderea porului de tranziție a permeabilității mitocondriale.

Totodată, una dintre analizele ce au examinat rezultatele canabisului și CBD aupra sănătății, a concluzionat că există dovezi substanțiale în urma cărora planta constituie un tratament eficient în tratarea durerii cronice la adulți. Cu toate acestea, până în prezent, nu există studii concrete ce afirmă vindecarea totală a artritei cu ulei CBD, însă nu au fost asociate probleme de siguranță pentru dozele administrate cu moderație.

Cum funcționează. Mod de administrare

Spre deosebire de modul în care afectează creierul THC, compoziția dintr-un ulei CBD interacționează cu doi receptori principali, CB1 și CB2, cu efect în reducerea durerii și a inflamației. De asemenea, cel de-al doilea compus joacă un rol important pentru sistemul imunitar, favorizând astfel diminuarea artritei reumatoide ce are în vizor atacarea țesutului din articulații.

În ceea ce privește modul de folosire al ulei CBD, există două moduri prin care acesta poate acționa în mod direct asupra durerilor provocate de artrita reumatoidă, mai precis, atât în stare lichidă, cât și sub formă de capsulă. Puteți administra o capsulă pe cale orală sau puteți adăuga lichidul în alimente sau apă. De asemenea, dacă este procurat în stare lichidă, poate fi amestecat cu loțiunea preferată, în acest fel fiind aplicat direct pe piele, ajutând la combaterea articulațiilor rigide și dureroase.

Deși efectele sale sunt, în mare parte, pozitive – diminuarea artritei, reducerea anxietății, insomniei și depresiei, ameliorarea cancerului, a acneei, și încetinirea progresului bolilor neurologice, precum boala Alzheimer, studiile clinice nu au lăsat deoparte nici părțile mai puțin plăcute. Așadar, ca în cazul oricărui medicament, există și pentru ulei CBD câteva efecte adverse ce pot apărea, precum: greață, oboseală, iritabilitate, gură uscată, amețeală, diaree, somnolență, tensiune arterială scăzută sau modificări ale apetitului.

Un aspect important de luat în considerare este faptul că CBD nu este un substitut pentru tratamentul artritei inflamatorii, așadar nu ar trebui să încetați administrarea medicamentelor deja prescrise, care vă pot ajuta în protejarea articulațiilor de o posibilă, viitoare deteriorare.

Ulei CBD artrită reumatoidă-2

 Pacienții care doresc încercarea acestui ulei, trebuie să discute mai întâi cu medicul întrucât pot apărea modificări nefavorabile în regimul medicamentos. Împreună cu acesta, puteți examina ceea ce a funcționat în trecut, dacă există alte opțiuni ce ar trebui luate în considerare, cum să efectuați o probă, ce să urmăriți și data la care trebuie să reveniți pentru a examina rezultatele. Este recomandat să întocmiți un caiet de notițe pentru a însemna simptomele ce apar pe parcurs.

Totodată, persoanele însărcinate și copiii sunt sfătuiți să consulte medicul înainte de a începe administrarea uleiului, întrucât studiile au confirmat o posibilă legătură nefavorabilă între canabisul inhalat și bebelușii cu o greutate mică. În privința celorlalte categorii de vârstă, este indicată o doză foarte mică pentru început pentru a putea observa reacțiile organismului, iar dacă nu există efecte adverse, doza poate fi crescută treptat.

Este ulei CBD legal?

Canabisul și produsele derivate din acesta, cum ar fi uleiul CBD, sunt considerate a fi legale, în unele părți ale Europei, atât pentru uz recreativ, cât și pentru cel medicinal. Dacă acesta este legal în statul dumneavoastră numai pentru uz medicinal, atunci veți fi nevoit să obțineți o recomandare a medicului dumneavoastră, înainte de a achiziționa acest produs.

Încă nu a fost stabilită cea mai eficientă doză terapeutică de CBD întrucât Administrația pentru Alimente și Medicamente nu reglementează siguranța și puritatea produselor scoase pe piață. Ceea ce trebuie urmărit însă sunt ingredientele uleiului, cea mai potrivită variantă fiind alegerea unuia realizat de către o companie care respectă practicile stabilite pentru produsele farmaceutice și suplimentele alimentare.

Specialiștii în marketing și oamenii din spatele ghișeelor nu sunt specialiști în domeniul sănătății, astfel încât, medicul dumneavoastră reprezintă singura sursă pentru îndrumare și monitorizare.